Adolph Kolping

Adolph Kolping S-a nascut în 8 decembrie 1813 la Kerpen (Germania), o mica localitate situata între Köln si Düren. Parinţii erau oameni simpli, modesti, profund religioşi. De la tatal său a moştenit fermitatea şi spiritul de bun organizator, iar de la mama sa sensibilitate, afectivitate şi o uşoara melancolie.

În 1819 se deschide pentru A. Kolping şirul anilor de şcoala. Deşi avea o mare dorinţa de a studia, datorită lipsei de bani, în anul 1826 este nevoit să intre ucenic la un cizmar din satul natal.

Dupa trei ani promovează – cu note bune – examenul de calfă. Lucrează în Köln, perioada în care se conturează chemarea de preot. În octombrie 1837 (la 24 de ani) îşi începe studiile gimnaziale.

Dupa primirea certificatului de maturitate (în 1841) urmeaza studii universitare şi teologice la Munchen, Bonn si Koln, fiind hirotonit în 13 aprilie 1845. Este numit capelan şi profesor de religie la Wuppertal. În noiembrie 1846 a întemeiat prima “Asociaţie a calfelor” în Elberfeld; la 6 mai 1849 a înfiinţat “Asociaţia Calfelor” în Koln, oraşul în care, azi, se află sediul central al Organizaţiei Kolping Internaţional. Înca în timpul vieţii lui Adolf Kolping au fost înfiinţate Asociaţii ale Calfelor în Germania, Elvetia, Austria, Cehia, Boemia, Croatia, Italia, Belgia si chiar S.U.A. Оn 1862 a fost primit în audienţa de Papa Pius al IX-lea, fiind numit Administrator Financiar Papal.

La 4 decembrie 1865, orele 1400, Dumnezeu l-a chemat în împaratia Sa. Dezvoltarea Operei Kolping a continuat însa, “Asociaţiile Calfelor” răspundindu-se în lumea întreaga şi primind, mai tîrziu, numele de “Familia Kolping”. Ceremonia de beatificare a fost celebrata de catre Papa Ioan Paul al II-lea, în piata San Pietro din Roma, la 27 octombrie 1991 în prezenta a zeci de mii de pelerini.

Însemnatatea operei lui Adolph Kolping s-ar putea cuprinde în trei coordonate: mijlocitoare de comunitate, datatoare de motivaţie socială şi conferitoare de sens.

Aceasta semnificaţie tripla înseamna pentru noi un impuls pentru comunitate, pentru angajament social şi pentru credinţa proprie. În acelaşi timp ea este şi un impuls pentru trairea unei strînse comuniuni cu Biserica.